“E’ incredibile come si può sentire la nostalgia per il proprio paese, eppure è da poco tempo che manco da casa. Sarà l’età che avanza”. E’ il poeta che parla.

PAJSI  

 Nta la votata abbàsciu du stivali,

 tra bergamott’e surchi di majsi,     

 a menz’a li ruvetti e li sipali, 

 nta ribb’e mari staci nu pajsi.         

 Pari ntessutu nta na til’e linu,     

 di manu sperta cu lu ricamari:

 nu celu zzurru chiaru celestinu,

 nu fund’i mari chi ti fa ncantari.

A undi brisci u suli la matina

e u jornu ncumincia mi cumpari,   

supr’a un puntuni, com’a na regina,

nc’è na Madonna a piccu nta lu mari. 

Cchjú sutta, prima di lu caseggiatu,

na rocca janca mmaga li passanti,                               

all’artu nu casali bbandunatu,

cunta di stori ‘ntichi di migranti.

Nta spunda da hjumara, ncolonnati,

na fil’e casi tutt’i vecchju statu,

bizzoli rutti, strati mpurverati,

ddui viculi chi parran’i passatu.

U centru pari u quatru d’un pitturi, 

cu li so chjazzi e li so viali,

a Chjesa, locu sacru du Signuri,

a Villa cu Palazzu Comunali. 

Non nc’ennu certu reggi ne casteḍḍi, 

ma hjavur’i cerasi e gersuminu,

si senti nta li rughi e li vineḍḍi,

la parra di lu grecu contadinu. 

Godunu l’occhji mei du to’ vidiri,

si duci com’un rappul’i recina,

nta li to brazza eu vogghju moriri,

si u me pajsi tu: Bova Marina!  

 Rocco Criseo